MANASTIREA PINGARATI
Scurt istoric
Nu departe de Bisericani,urmand soseaua Piatra Neamt-Bicaz,la apus de muntele Botosanu,pe malul stang al paraului Pingarati se afla manastirea Pingarati,vechi asezamant monahal de pe Valea Bistritei.
Istoricul manastirii Pingarati este in multe privinte asemanator cu cel al manastirii Bisericani.Aici s-a constituit o veche sihastrie a unor calugari veniti de la manastirea Bistrita in timpul scurtei domnii a lui Ilias voevod,fiul lui Alexandru cel Bun.
Monahul Simion a pus bazele acestei sihastrii si s-a straduit sa ridice o biserica de lemn dupa obiceiul din strabuni.Stefan cel Mare a dat banii necesari sihastrului Simion care a construit biserica de lemn,care se afla intr-o poiana de pe coasta impadurita a muntelui Paru.
Traditia pastreaza amintirea unui moment de grea incercare pentru asezarea calugareasca abia constituita la Pingarati,in timpul celei de-a doua expeditie pe care turcii au intreprins-o in Moldova,pentru a razbuna infrangerea de la Vaslui(10 ianuarie 1475).
Probabil ca un podgheaz turcesc razletit dupa prada in aceasta parte a dat foc bisericii,iar calugarii s-au ascuns in munti,trecand apoi in Transilvania unde au ramas pana la incetarea razboiului.
La 1560 Alexandru voievod Lapusneanu ctitorul acestei manastiri,a facut biserica de piatra dand si mosie imprejurul manastirii.O data cu zidirea bisericii ctitorita de Lapusneanu,incepe de fapt existenta istorica a schitului de la Pingarati.
Al treilea ctitor al manastirii Alexandru Ilias voievod, a marit mosia din jurul manastirii cu partea Tarcaului pana in Tarcuta.
Al patrulea ctitor,Petru voievod Cercel, a dat doua mosii,Ivanestii si Sarata.
Al cincilea ctitor,Vasile voievod Albanitul,intareste cu hrisoave mosiile manastirii,facand adaugari la unele locuri,iar la Tarcau a dat o parte de loc din Tarcuta si pana in hotarul Comanestilor.
Al saselea ctitor,Mihail voievod Sturdza a dat venitul mosiilor Ivanesti si Tarcau cu hrisov pe 10 ani pentru facerea zidirilor.Au fost si alti ctitori care au ajutat manastirea,domni,boieri si alti facatori de bine care au dat mosii,odoare,bani,stupi,vite si alte bunuri.
C.D.Gheorghiu a realizat o periodizare,afirmand ca timp de 29 de ani s-a numit ,,Sihastria lui Simion"
apoi,dupa construirea bisericii de lemn,99 de ani i s-a spus ,,Sihastria lui Anfilohie"27 de ani dupa ce s-a facut biserica de piatra iar de atunci incoace pana astazi timp de 270ani se numeste,,Mansatirea Pingarati".
Ultimele decenii ale secolului al XVI-lea si prima jumatate a veacului urmator, reprezinta perioada cea mai rodnica in decursul careia manastirea primeste numeroase danii domnesti si boieresti.Petru Schiopul,indeosebi,arata multa bunavointa calugarilor de la Pingarati pecetluind pentru acesta documente de danie,dar in timpul celei de a treia domnii,nu mai putin de cinci acte de danie si intarire.La sfarsitul secolului al XVI-lea ,manastirea detinea toata poiana din jurul bisericii,selistea de pe Almasul Mare,sate din ocolul Tirgului Pietrei,mai multe familii de tigani-robi,locuri de moara si de prisaca pe valea Bistritei.Acestor proprietati,Alexandru Ilias le adauga mosia Tarcaului pana la Tarcuta iar Vasile Lupu impinge hotarele in acesta parte pana la limetele Comanestilor.Benificiara a uniu regim preferetial, manastirea va intra deseori in conflict cu autoritatile laice locale pe care le va impiedica sa-si exercite prerogativele pe mosiile sale.
La sfarsitul anului 1621,Stefan II Tomsa scrie robotnicilor si ilisarilor din tinutul Neamt :<<...Cum veti vedea acesta carte a domniei mele, voi sa lasati in pace patru poslusnici,de robota si de ilis,ai sfintei manastiri Pingarati...si sa-i inscrieti aparte cu alte slugi boieresti...>>.
Valorificandu-si proprietatile cu acelasi mijloace de constrangere caracteristice feudale,manastirea se va vedea deseori in situatia de a nu mai avea suficiente brate de munca in urma disparitiei unui mare numar de tarani fugari care-si incercau norocul in alta parte,parasindu-si vachile gospodarii.Un hrisov emis de cancelaria lui Stefan al II-lea Tomsa la 23 noiembrie 1621,ni se pare semnificativ si suficient de convingator in aprecierea raporturilor dintre manastire si taranii din satele supuse ei.
<<...Am dat acesta carte a domniei mele parintilor si rugatorilor nostri egumenului si la tot soborul de la sfanta manastire Pingarati,ca ei sa fie tari si puternici cu acesta carte a domniei mele ,unde s-ar afla vecini care fug din satele sfintei manastiri,ori in satul domniei mele i-ar afla sau in at boieresc sau in sat calugaresc sau in slabozie sau in targ sau fie oriunde ii vor gasi sa ii ia cu toate averile si sa-i aduca iarasi inapoi in satele manastiri sa-si platesca dabila.Si nimeni sa nu cuteze a-i retine sau opri inainte acestei carti a domniei mele...>>
Bogata si puternica ,manastirea Pingarati va constitui,ca si manastirea Bisericani,o importanta veriga in lantul celor mai de seama asezaminte de pe valea Bistritei.
